Se afișează postările cu eticheta tineri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tineri. Afișați toate postările

duminică, 15 noiembrie 2009

Tinerii şi sănătatea mintală

Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că, deşi extrem de importantă, sănătatea mintală a tinerilor este un subiect neglijat în întreaga lume.

Ştim cu toţii că tinerii reprezintă viitorul. Pe de altă parte, jumătate din populaţia lumii are vârsta sub 25 de ani. În condiţiile în care majoritatea problemelor sau a afecţiunilor psihice încep în adolescenţă şi dacă nu sunt depistate şi tratate la timp, ele au consecinţe de ordin emoţional şi social, uneori sever, la maturitate. Iar consecinţele se răsfrâng atât asupra lor, a tinerilor, cât şi asupra familiilor lor.

Dacă ar fi să aduc din nou în discuţie termenul "eficienţă", aş spune că prevenirea, identificarea şi apoi tratarea afecţiunilor psihice ale adolescenţilor salvează costurile materiale şi morale pe termen lung şi foarte lung.

Nu mai trebuie să ne spună nici Organizaţia Mondială a Sănătăţii, nici alte foruri de specialitate că tulburările şi afecţiunile psihice înregistrează creşteri în rândul tinerilor. Cea mai tristă imagine este reflectată de rata suicidului la nivel mondial:
- în fiecare an se sinucid aproape un milion de persoane, adică un deces la fiecare 40 de secunde;
- rata suicidului în rândul populaţiei tinere a crescut atât de mult, încât acest grup a atins cel mai ridicat risc într-o treime din ţări;
- suicidul a ajuns cea de-a treia cauză de deces în rândul populaţiei cu vârsta cuprinsă între 15 şi 44 de ani.

Cifrele pentru România sunt disponibile aici.

Cauzele sunt deja binecunoscute: schimbările sociale rapide, presiunea şi concurenţa de la şcoală, facultate sau de la locul de muncă, presiunea anturajului sau a grupurilor de influenţă, crizele familiale sau cele individuale şi dispariţia valorilor tradiţionale (care conduc la dificultăţi în stabilirea obiectivelor şi a aspiraţiilor).

marți, 15 septembrie 2009

Suicidul, a treia cauză de deces în rândul tinerilor

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că numărul tinerilor (10-24 de ani) care mor anual a ajuns la 2,6 milioane, principalele cauze de deces fiind, în ordine, accidentele de maşină, complicaţiile din timpul sarcinii sau de la naştere, suicidul, actele de violenţă, HIV/SIDA şi tuberculoza.

În ceea ce priveşte suicidul (responsabil de 6% din totalul deceselor în rândul tinerilor) şi violenţa (12% din numărul deceselor în rândul băieţilor), pentru a promova comportamentele sigure şi pentru a preveni decesul în rândul tinerilor, OMS recomandă facilitarea accesului tinerilor la lecţii de viaţă, implicarea părinţilor în viaţa adolescenţilor şi reducerea consumului de alcool şi a accesului la materiale şi mijloace letale (arme de foc, arme albe, pesticide şi sedative).

Pe termen scurt şi lung, consecinţele accidentărilor, intoxicărilor şi ale actelor de violenţă por fi reduse semnficativ prin îmbunătăţirea accesului tinerilor la servicii comunitare de sănătate, la asistenţă medicală de urgenţă, prin asigurarea tratamentului şi acordarea sprijinului psihologic necesar copiilor şi adolescenţilor expuşi la tratamente abuzive, inclusiv de ordin sexual, şi la violenţă.

Citeşte mai multe aici.

luni, 16 iunie 2008

Depresia la adolescenţi poate fi tratată mai bine dacă medicamentaţia se combină cu psihoterapia

ScienceDaily apreciază că această combinaţie este mult mai eficientă în tratamentul adolescenţilor cu depresie majoră, rezultatele fiind mai bune decât în cazul în care s-a optat doar pentru una dintre metode.

Conform rezultatelor studiului tratamentului adolescenţilor depresivi, subiecţii cărora li s-a administrat fluotexină (Prozac) şi care au parcurs şi un plan terapeutic de orientare cognitiv-comportamentală pe parcursul a 36 de săptămâni au obţinut rezultate mai bune decât cei care au mers doar pe una dintre variante.

Aparent, administrarea de fluotexină naşte nişte semne de întrebare în cazul tinerilor. În timpul tratamentului, rata de suicid a celor care au luat doar medicamente a fost mai mare (15%) decât cea a adolescenţilor care au combinat cele două metode (8%). Acest lucru sugerează cercetătorilor faptul că includerea unei terapii de tip cognitiv-comportamental dă un plus de siguranţă şi scade vulnerabilitatea la suicid.

“În abordarea combinată, cele două tratamente se completează”, a spus doctorul John March de la Universitatea Duke, principalul autor al studiului. “Fluotexina poate disipa destul de repede simptomele fizice ale depresiei, iar terapia cognitiv-comportamentală îi ajută pe pacienţi să dobândească noţiunile necesare confruntării cu emoţiile negative.”

Doctorul Thomas Insel, directorul Institutului Naţional de Sănătate Mintală (SUA), apreciază că „depresia la adolescenţi este o afecţiune severă care trebuie şi poate fi tratată agresiv. Medicamentaţia antidepresivă, combinată cu psihoterapia, este o metodă sigură şi eficientă de recuperare a tinerilor care au această afecţiune.”

Studiul a fost efectuat pe 439 de persoane, având două durate de timp: 12, respectiv 36 de săptămâni, rezultatele fiind aceleaşi. La mijlocul tratamentului (după 18 săptămâni), rata de răspuns a pacienţilor care au ales combinaţia între cele două metode de tratament a fost de 85%, faţă de 69% (doar Prozac) sau 65% (doar psihoterapie). La 36 de săptămâni, rata de răspuns a crescut la 86%, faţă de 81% (atât Prozac, cât şi psihoterapie).

Adaptare după NIH, National Institute of Mental Health.