Reuters Health scria săptămâna trecută că, după ce au analizat 97 000 de dosare medicale ale unor veterani, cercetătorii americani au ajuns la concluzia că cei care au suferit de o formă severă de anxietate prezintă un risc mai mare de apariție a unui atac de cord în următorii șapte ani față de veteranii care nu au acuzat nicio afecțiune mintală. Rezultatele cercetărilor, spun specialiștii americani, întăresc ipoteza conform căreia există o legătură strânsă între sănătatea mintală și cea cardiacă.
Conform altui studiu, cei care au fost diagnosticați clinic cu depresie prezentau un risc de apariție a unei tulburări cardiace mult peste medie. În plus, o serie de tulburări de anxietate - cum ar fi stresul post-traumatic, atacul de panică sau anxietatea generalizată - aveau și ele o corespodență directă cu riscul apariției unui infarct.
Depresia poate afecta funcția cardiacă și indirect. Astfel, cei care suferă de depresie își pierd pofta de mâncare și dorința de a mai face mișcare în aer liber. Totodată, ei nu-și mai urmează tratamentul pentru afecțiunile cardiace (cum ar fi hipertensiunea arterială) conform indicațiilor medicului curant.
Chiar dacă în prezent Asociația Americană a Inimii (AHA) nu recunoaște depresia sau anxietatea ca factori de risc în apariția unei boli cardiace, încă din anul 2008 reprezentanții săi au recomandat celor care suferă de astfel de boli să treacă și printr-un screening pentru depresie.
marți, 1 iunie 2010
luni, 31 mai 2010
Cum stă Europa la capitolul sănătate?
Dacă ar fi să luăm doar cazul sănătăţii mintale, răspunsul ar fi "binişor". Biroul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii apreciază că ponderea acestui segment al sănătăţii publice în totalului afecţiunilor este de 20%.Depresia înregistrează cel mai înalt nivel al DALY (suma dintre media anilor de viaţă pierduţi din cauza unei boli şi media anilor de viaţă trăiţi de o persoană cu dizabilităţi) în Finlanda (10,8%), Franţa (10,3%), Austria (9,8%), Belgia şi Suedia (9,7%), Slovenia (9,5%), Norvegia (8,9%), Irlanda (8,3%), Danemarca (8,1%), Cipru (6,9%), Italia (6,8%), Olanda (7,8%) şi Spania (5,6%). O altă concluzie a studiului "Health in the European Union: Trends and analysis" este că Europa Centrală şi de Est a înregistrat un declin în sănătatea mintală a populaţiei, ratele consumului de alcool, violenţei şi suicidului fiind în creştere.
Îngrijorător este faptul că suicidul a devenit una dintre principalele 10 cauze de deces prematur la nivel european. "Chiar dacă nu reprezintă în sine o tulburare mintală, 90% din totalul suicidurilor sunt o consecinţă a problemelor de sănătate mintală, factorii de risc incluzând izolarea socială şi sentimentul lipsei propriei valori. Rata de suicid este mult mai mare în rândul bărbaţilor decât al femeilor, devenind principala cauză de deces în rândul bărbaţilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 35 de ani, după accidentele de maşină", se precizează în publicaţie.
Cele mai mari rate ale suicidului au fost raportate de Lituania (28,94 la 100 000 locuitori), Ungaria (23,2) şi Slovenia (22,79), urmate de Letonia, Estonia, Polonia şi Finlanda. România se află pe locul 12 în acest clasament, cu o valoare ce depăşeşte şi ea 20%.
Autorii studiului atrag atenţia asupra faptului că ţările din Europa Centrală şi de Est urmează să se confrunte cu noi probleme pe măsură ce situaţia economică şi socială tinde să se schimbe rapid. În plus, zona va fi nevoită să facă faţă atât nevoilor celor alungaţi din ţara lor de conflicte şi persecuţii, cât şi migraţiei economice. Nu în ultimul rând, pe măsură ce populaţia Europei îmbătrâneşte, creşte şi incidenţa afecţiunilor de tip demenţă, Alzheimer, dar şi a depresiei.
marți, 9 martie 2010
”Prin depresie nu trebuie să treci singur”
Încep astăzi seria de guest post-uri ale unor pacienți de care m-am ocupat în ultima perioadă. Oricât de bine aș descrie-o eu ca specialist, experiența trăită de o persoană și mărturisită deschis este mult mai relevantă.
Nu am ales întâmplător subiectul de început: depresia. Numărul românilor care trec prin depresie este îngrijorător de mare și, chiar dacă există explicații, adesea ele nu folosesc decât celor care întocmesc statistici. Familiile celor care s-au sinucis sau ale celor care au trecut printr-o tentativă de suicid nu sunt interesate de cifre.
Vă invit, așadar, să intrați într-o realitate palpabilă, deși uneori invizibilă. Vă aștept comentariile sau întrebările și contez pe intervenția autorilor, deși numele cu care semnează sunt fictive.
Toată lumea mă felicită și-mi spune ce bine arăt și cât de mult am slăbit. Evident, apar întrebările legate de cura de slăbire, dietă, factorul magic. Abia acum pot să recunosc: am trecut printr-o depresie cumplită. Nu cred că sunt mulți cei care vor să beneficieze de rețeta fermecată, după cum nu cred că sunt mulți cei care trec printr-o astfel de experiență și sunt dispuși să admită: da, este vorba de depresie. Arăt bine pe dinafară, dar sufletul meu este ca un burete stors.
Abia acum am aflat că unul dintre semnele vizibile ale depresie este scăderea bruscă în greutate în condițiile în care toate analizele sunt perfecte. Cu asemenea rezultate, cum să accept că am o problemă? Această întrebare, mai precis negarea existenței unei probleme este, iarăși, un semn al depresiei. M-am îngropat în muncă, eram ca un robot, dar nu simțeam nicio satisfacție a rezultatelor obținute, foarte bune de altfel. Cu alte cuvinte, un alt indiciu care indica instalarea depresiei.
Anul trecut, mama mea a avut o tentativă de suicid. Trecuse și ea, la rândul ei, printr-o depresie. O mascase - așa cum am făcut și eu. Asta pentru că de fiecare dată când încerca să vorbească despre supărările ei schimbam subiectul - atitudine de care m-am ”bucurat” și eu. Ea nu a apelat la un specialist - e rușinos să faci așa ceva, crede lumea. Eu am făcut-o, ceea ce m-a menținut pe linia de plutire. De la specialist am aflat și tot ceea ce am scris în paragraful anterior.
Tot de la specialist am mai aflat un lucru: prin depresie nu trebuie să treci singur. Iar când spun ”singur” nu mă refer neapărat la familie sau la prieteni, care au și ei rolul lor, ci la un profesionist, la un psihoterapeut sau la un psihiatru. Depresia nu e nebunie: nu simți că-ți pierzi mințile, poți funcționa la serviciu relativ bine, nu ai o stare permanentă de iritare, nu te cerți cu cei din jur. Dimpotrivă, prima tentativă e cea de fugă, de izolare, de retragere.
Eu nu am apelat la psihiatru: nu am vrut să iau pastile pentru că știam că ele mă tâmpesc, dar nu-mi rezolvă problema. Ca depresiv, simți nevoia să împarți necazul cu cineva, să vorbești, iar cel mai potrivit om - în cazul meu, firește - a fost psihologul.
Mai am și acum zile în care-mi vine să mă ascund de oameni, am seri în care plâng în zeci de batiste, dar știu că în orice moment pot vorbi cu cineva, chiar dacă familia sau prietenii mei nu au timp sau chef de bocetele sau de scâncetele mele depresive. Vindecarea? A început cu recunoașterea. Ca să poată fi rezolvata, o problemă trebuie mai întâi acceptată.
Prof. Mihaela Miroiu a numit-o ”urâta”. A fost diplomată: depresia e hidoasă. De altfel, o poți numi cum vrei pentru că, la un moment dat în viață, tot te întâlnești cu ea. Important este s-o recunoști. Este primul pas spre propria vindecare.
Teodora, București
Nu am ales întâmplător subiectul de început: depresia. Numărul românilor care trec prin depresie este îngrijorător de mare și, chiar dacă există explicații, adesea ele nu folosesc decât celor care întocmesc statistici. Familiile celor care s-au sinucis sau ale celor care au trecut printr-o tentativă de suicid nu sunt interesate de cifre.
Vă invit, așadar, să intrați într-o realitate palpabilă, deși uneori invizibilă. Vă aștept comentariile sau întrebările și contez pe intervenția autorilor, deși numele cu care semnează sunt fictive.
Toată lumea mă felicită și-mi spune ce bine arăt și cât de mult am slăbit. Evident, apar întrebările legate de cura de slăbire, dietă, factorul magic. Abia acum pot să recunosc: am trecut printr-o depresie cumplită. Nu cred că sunt mulți cei care vor să beneficieze de rețeta fermecată, după cum nu cred că sunt mulți cei care trec printr-o astfel de experiență și sunt dispuși să admită: da, este vorba de depresie. Arăt bine pe dinafară, dar sufletul meu este ca un burete stors.
Abia acum am aflat că unul dintre semnele vizibile ale depresie este scăderea bruscă în greutate în condițiile în care toate analizele sunt perfecte. Cu asemenea rezultate, cum să accept că am o problemă? Această întrebare, mai precis negarea existenței unei probleme este, iarăși, un semn al depresiei. M-am îngropat în muncă, eram ca un robot, dar nu simțeam nicio satisfacție a rezultatelor obținute, foarte bune de altfel. Cu alte cuvinte, un alt indiciu care indica instalarea depresiei.
Anul trecut, mama mea a avut o tentativă de suicid. Trecuse și ea, la rândul ei, printr-o depresie. O mascase - așa cum am făcut și eu. Asta pentru că de fiecare dată când încerca să vorbească despre supărările ei schimbam subiectul - atitudine de care m-am ”bucurat” și eu. Ea nu a apelat la un specialist - e rușinos să faci așa ceva, crede lumea. Eu am făcut-o, ceea ce m-a menținut pe linia de plutire. De la specialist am aflat și tot ceea ce am scris în paragraful anterior.
Tot de la specialist am mai aflat un lucru: prin depresie nu trebuie să treci singur. Iar când spun ”singur” nu mă refer neapărat la familie sau la prieteni, care au și ei rolul lor, ci la un profesionist, la un psihoterapeut sau la un psihiatru. Depresia nu e nebunie: nu simți că-ți pierzi mințile, poți funcționa la serviciu relativ bine, nu ai o stare permanentă de iritare, nu te cerți cu cei din jur. Dimpotrivă, prima tentativă e cea de fugă, de izolare, de retragere.
Eu nu am apelat la psihiatru: nu am vrut să iau pastile pentru că știam că ele mă tâmpesc, dar nu-mi rezolvă problema. Ca depresiv, simți nevoia să împarți necazul cu cineva, să vorbești, iar cel mai potrivit om - în cazul meu, firește - a fost psihologul.
Mai am și acum zile în care-mi vine să mă ascund de oameni, am seri în care plâng în zeci de batiste, dar știu că în orice moment pot vorbi cu cineva, chiar dacă familia sau prietenii mei nu au timp sau chef de bocetele sau de scâncetele mele depresive. Vindecarea? A început cu recunoașterea. Ca să poată fi rezolvata, o problemă trebuie mai întâi acceptată.
Prof. Mihaela Miroiu a numit-o ”urâta”. A fost diplomată: depresia e hidoasă. De altfel, o poți numi cum vrei pentru că, la un moment dat în viață, tot te întâlnești cu ea. Important este s-o recunoști. Este primul pas spre propria vindecare.
Teodora, București
duminică, 3 ianuarie 2010
Depresia în termeni europeni
Depresia severă pune o presiune semnificativă asupra sistemului european de sănătate. Conform documentelor prezentate la mijlocul lunii trecute în cadrul conferinţei "Prevenirea depresiei şi a suicidului" organizată la Budapesta, 13% dintre cetăţenii europeni suferă la un moment dat în cursul vieţii de depresie.
Conform estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în anul 2004 rata depresiei în Europa era de 5,6%, dar OMS se aşteaptă ca ponderea tulburării depresive majore să crească mai ales în ţările cu venituri medii şi mari, urmând a ajunge în anul 2030 la 8,5%, respectiv 6%. În statele cu venituri mari, cum sunt cele din vestul Uniunii Europene, depresia va deveni principala afecţiune, unul dintre motivele care contribuie la această situaţie fiind faptul că tulburările psihice apar mai devreme decât cele de ordin fizic.
Tulburarea depresivă are consecinţe grave asupra calităţii vieţii şi a abilităţii unei persoane de a-şi asuma responsabilităţile zilnice, ea fiind o cauză majoră a scăderii productivităţii în Uniunea Europeană. Europenii care suferă de depresie îşi iau de şapte ori mai mult concediu medical decât persoanele care nu suferă de afecţiuni psihice. De exemplu, cei care suferă de depresie severă au petrecut 25% din timpul de lucru în concediu medical, faţă de 18% în cazul bolnavilor de inimă sau 12% al celor care au fost diagnosticaţi cu diabet.
Suicidul este ucigaşul nevăzut din Europa. În anul 2006, 57 000 de cetăţeni europeni au dus la capăt o tentativă de suicid, ceea ce ar reprezenta în medie o persoană la fiecare 9 minute. La fiecare mie de europeni, 11 mor prin suicid, cea mai mare rată înregistrându-se în rândul bărbaţilor tineri (15-24 de ani). Cu toate acestea, 15 dintre cele 27 state membre ale Uniunii Europene (Belgia, Cipru, Estonia, Grecia, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Romania, Slovacia, Slovenia şi Ungaria) nu au programe naţionale de prevenire a suicidului.
Pentru că trecem printr-o criză financiară, specialiştii au calculat şi costurile depresiei: 250 de euro pentru fiecare cetăţean european, dintre care 65-85% reprezintă pierderi de productivitate. Suma de mai sus este valabilă pentru anul 2004, dar Suedia a raportat date conform cărora costurile depresiei s-au dublat din 1997 până în 2005.
Concluzia participanţilor la conferinţă este că informaţiile referitoare la prevenirea depresiei şi a suicidului în statele membre UE sunt la un nivel nesatisfăcător. Chiar dacă există cifre legate de mortalitate, datele comparative referitoare la serviciile comunitare de sănătate mintală, la promovarea şi prevenirea sănătăţii mintale şi la cheltuielile cu serviciile de sănătate mintală sunt aproape inexistente. Cele legate strict de depresie lipsesc cu desăvârşire.
Conform estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în anul 2004 rata depresiei în Europa era de 5,6%, dar OMS se aşteaptă ca ponderea tulburării depresive majore să crească mai ales în ţările cu venituri medii şi mari, urmând a ajunge în anul 2030 la 8,5%, respectiv 6%. În statele cu venituri mari, cum sunt cele din vestul Uniunii Europene, depresia va deveni principala afecţiune, unul dintre motivele care contribuie la această situaţie fiind faptul că tulburările psihice apar mai devreme decât cele de ordin fizic.
Tulburarea depresivă are consecinţe grave asupra calităţii vieţii şi a abilităţii unei persoane de a-şi asuma responsabilităţile zilnice, ea fiind o cauză majoră a scăderii productivităţii în Uniunea Europeană. Europenii care suferă de depresie îşi iau de şapte ori mai mult concediu medical decât persoanele care nu suferă de afecţiuni psihice. De exemplu, cei care suferă de depresie severă au petrecut 25% din timpul de lucru în concediu medical, faţă de 18% în cazul bolnavilor de inimă sau 12% al celor care au fost diagnosticaţi cu diabet.
Suicidul este ucigaşul nevăzut din Europa. În anul 2006, 57 000 de cetăţeni europeni au dus la capăt o tentativă de suicid, ceea ce ar reprezenta în medie o persoană la fiecare 9 minute. La fiecare mie de europeni, 11 mor prin suicid, cea mai mare rată înregistrându-se în rândul bărbaţilor tineri (15-24 de ani). Cu toate acestea, 15 dintre cele 27 state membre ale Uniunii Europene (Belgia, Cipru, Estonia, Grecia, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Romania, Slovacia, Slovenia şi Ungaria) nu au programe naţionale de prevenire a suicidului.
Pentru că trecem printr-o criză financiară, specialiştii au calculat şi costurile depresiei: 250 de euro pentru fiecare cetăţean european, dintre care 65-85% reprezintă pierderi de productivitate. Suma de mai sus este valabilă pentru anul 2004, dar Suedia a raportat date conform cărora costurile depresiei s-au dublat din 1997 până în 2005.
Concluzia participanţilor la conferinţă este că informaţiile referitoare la prevenirea depresiei şi a suicidului în statele membre UE sunt la un nivel nesatisfăcător. Chiar dacă există cifre legate de mortalitate, datele comparative referitoare la serviciile comunitare de sănătate mintală, la promovarea şi prevenirea sănătăţii mintale şi la cheltuielile cu serviciile de sănătate mintală sunt aproape inexistente. Cele legate strict de depresie lipsesc cu desăvârşire.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
