Anxietatea poate spori riscul apariţiei atacului de cord

Reuters Health scria săptămâna trecută că, după ce au analizat 97 000 de dosare medicale ale unor veterani, cercetătorii americani au ajuns la concluzia că cei care au suferit de o formă severă de anxietate prezintă un risc mai mare de apariție a unui atac de cord în următorii șapte ani față de veteranii care nu au acuzat nicio afecțiune mintală. Rezultatele cercetărilor, spun specialiștii americani, întăresc ipoteza conform căreia există o legătură strânsă între sănătatea mintală și cea cardiacă.

Conform altui studiu, cei care au fost diagnosticați clinic cu depresie prezentau un risc de apariție a unei tulburări cardiace mult peste medie. În plus, o serie de tulburări de anxietate - cum ar fi stresul post-traumatic, atacul de panică sau anxietatea generalizată - aveau și ele o corespodență directă cu riscul apariției unui infarct.

Depresia poate afecta funcția cardiacă și indirect. Astfel, cei care suferă de depresie își pierd pofta de mâncare și dorința de a mai face mișcare în aer liber. Totodată, ei nu-și mai urmează tratamentul pentru afecțiunile cardiace (cum ar fi hipertensiunea arterială) conform indicațiilor medicului curant.

Chiar dacă în prezent Asociația Americană a Inimii (AHA) nu recunoaște depresia sau anxietatea ca factori de risc în apariția unei boli cardiace, încă din anul 2008 reprezentanții săi au recomandat celor care suferă de astfel de boli să treacă și printr-un screening pentru depresie.

Cum stă Europa la capitolul sănătate?

Dacă ar fi să luăm doar cazul sănătăţii mintale, răspunsul ar fi "binişor". Biroul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii apreciază că ponderea acestui segment al sănătăţii publice în totalului afecţiunilor este de 20%.

Depresia înregistrează cel mai înalt nivel al DALY (suma dintre media anilor de viaţă pierduţi din cauza unei boli şi media anilor de viaţă trăiţi de o persoană cu dizabilităţi) în Finlanda (10,8%), Franţa (10,3%), Austria (9,8%), Belgia şi Suedia (9,7%), Slovenia (9,5%), Norvegia (8,9%), Irlanda (8,3%), Danemarca (8,1%),  Cipru (6,9%), Italia (6,8%), Olanda (7,8%) şi Spania (5,6%). O altă concluzie a studiului "Health in the European Union: Trends and analysis" este că Europa Centrală şi de Est a înregistrat un declin în sănătatea mintală a populaţiei, ratele consumului de alcool, violenţei şi suicidului fiind în creştere.

Îngrijorător este faptul că suicidul a devenit una dintre principalele 10 cauze de deces prematur la nivel european. "Chiar dacă nu reprezintă în sine o tulburare mintală, 90% din totalul suicidurilor sunt o consecinţă a problemelor de sănătate mintală, factorii de risc incluzând izolarea socială şi sentimentul lipsei propriei valori. Rata de suicid este mult mai mare în rândul bărbaţilor decât al femeilor, devenind principala cauză de deces în rândul bărbaţilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 35 de ani, după accidentele de maşină", se precizează în publicaţie.

Cele mai mari rate ale suicidului au fost raportate de Lituania (28,94 la 100 000 locuitori), Ungaria (23,2) şi  Slovenia (22,79), urmate de Letonia, Estonia, Polonia şi Finlanda. România se află pe locul 12 în acest clasament, cu o valoare ce depăşeşte şi ea 20%.

Autorii studiului atrag atenţia asupra faptului că ţările din Europa Centrală şi de Est urmează să se confrunte cu noi probleme pe măsură ce situaţia economică şi socială tinde să se schimbe rapid. În plus, zona va fi nevoită să facă faţă atât nevoilor celor alungaţi din ţara lor de conflicte şi persecuţii, cât şi migraţiei economice. Nu în ultimul rând, pe măsură ce populaţia Europei îmbătrâneşte, creşte şi incidenţa afecţiunilor de tip demenţă, Alzheimer, dar şi a depresiei.

”Prin depresie nu trebuie să treci singur”

Încep astăzi seria de guest post-uri ale unor pacienți de care m-am ocupat în ultima perioadă. Oricât de bine aș descrie-o eu ca specialist, experiența trăită de o persoană și mărturisită deschis este mult mai relevantă.

Nu am ales întâmplător subiectul de început: depresia. Numărul românilor care trec prin depresie este îngrijorător de mare și, chiar dacă există explicații, adesea ele nu folosesc decât celor care întocmesc statistici. Familiile celor care s-au sinucis sau ale celor care au trecut printr-o tentativă de suicid nu sunt interesate de cifre.

Vă invit, așadar, să intrați într-o realitate palpabilă, deși uneori invizibilă. Vă aștept comentariile sau întrebările și contez pe intervenția autorilor, deși numele cu care semnează sunt fictive.

Toată lumea mă felicită și-mi spune ce bine arăt și cât de mult am slăbit. Evident, apar întrebările legate de cura de slăbire, dietă, factorul magic. Abia acum pot să recunosc: am trecut printr-o depresie cumplită. Nu cred că sunt mulți cei care vor să beneficieze de rețeta fermecată, după cum nu cred că sunt mulți cei care trec printr-o astfel de experiență și sunt dispuși să admită: da, este vorba de depresie. Arăt bine pe dinafară, dar sufletul meu este ca un burete stors.

Abia acum am aflat că unul dintre semnele vizibile ale depresie este scăderea bruscă în greutate în condițiile în care toate analizele sunt perfecte. Cu asemenea rezultate, cum să accept că am o problemă? Această întrebare, mai precis negarea existenței unei probleme este, iarăși, un semn al depresiei. M-am îngropat în muncă, eram ca un robot, dar nu simțeam nicio satisfacție a rezultatelor obținute, foarte bune de altfel. Cu alte cuvinte, un alt indiciu care indica instalarea depresiei.

Anul trecut, mama mea a avut o tentativă de suicid. Trecuse și ea, la rândul ei, printr-o depresie. O mascase - așa cum am făcut și eu. Asta pentru că de fiecare dată când încerca să vorbească despre supărările ei schimbam subiectul - atitudine de care m-am ”bucurat” și eu. Ea nu a apelat la un specialist - e rușinos să faci așa ceva, crede lumea. Eu am făcut-o, ceea ce m-a menținut pe linia de plutire. De la specialist am aflat și tot ceea ce am scris în paragraful anterior.

Tot de la specialist am mai aflat un lucru: prin depresie nu trebuie să treci singur. Iar când spun ”singur” nu mă refer neapărat la familie sau la prieteni, care au și ei rolul lor, ci la un profesionist, la un psihoterapeut sau la un psihiatru. Depresia nu e nebunie: nu simți că-ți pierzi mințile, poți funcționa la serviciu relativ bine, nu ai o stare permanentă de iritare, nu te cerți cu cei din jur. Dimpotrivă, prima tentativă e cea de fugă, de izolare, de retragere. 

Eu nu am apelat la psihiatru: nu am vrut să iau pastile pentru că știam că ele mă tâmpesc, dar nu-mi rezolvă problema. Ca depresiv, simți nevoia să împarți necazul cu cineva, să vorbești, iar cel mai potrivit om - în cazul meu, firește - a fost psihologul. 

Mai am și acum zile în care-mi vine să mă ascund de oameni, am seri în care plâng în zeci de batiste, dar știu că în orice moment pot vorbi cu cineva, chiar dacă familia sau prietenii mei nu au timp sau chef de bocetele sau de scâncetele mele depresive. Vindecarea? A început cu recunoașterea. Ca să poată fi rezolvata, o problemă trebuie mai întâi acceptată. 

Prof. Mihaela Miroiu a numit-o ”urâta”. A fost diplomată: depresia e hidoasă. De altfel, o poți numi cum vrei pentru că, la un moment dat în viață, tot te întâlnești cu ea. Important este s-o recunoști. Este primul pas spre propria vindecare.

Teodora, București

Depresia în termeni europeni

Depresia severă pune o presiune semnificativă asupra sistemului european de sănătate. Conform documentelor prezentate la mijlocul lunii trecute în cadrul conferinţei "Prevenirea depresiei şi a suicidului" organizată la Budapesta, 13% dintre cetăţenii europeni suferă la un moment dat în cursul vieţii de depresie.

Conform estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în anul 2004 rata depresiei în Europa era de 5,6%, dar OMS se aşteaptă ca ponderea tulburării depresive majore să crească mai ales în ţările cu venituri medii şi mari, urmând a ajunge în anul 2030 la 8,5%, respectiv 6%. În statele cu venituri mari, cum sunt cele din vestul Uniunii Europene, depresia va deveni principala afecţiune, unul dintre motivele care contribuie la această situaţie fiind faptul că tulburările psihice apar mai devreme decât cele de ordin  fizic.

Tulburarea depresivă are consecinţe grave asupra calităţii vieţii şi a abilităţii unei persoane de a-şi asuma responsabilităţile zilnice, ea fiind o cauză majoră a scăderii productivităţii în Uniunea Europeană. Europenii care suferă de depresie îşi iau de şapte ori mai mult concediu medical decât persoanele care nu suferă de afecţiuni psihice. De exemplu, cei care suferă de depresie severă au petrecut 25% din timpul de lucru în concediu medical, faţă de 18% în cazul bolnavilor de inimă sau 12% al celor care au fost diagnosticaţi cu diabet.

Suicidul este ucigaşul nevăzut din Europa. În anul 2006, 57 000 de cetăţeni europeni au dus la capăt o tentativă de suicid, ceea ce ar reprezenta în medie o persoană la fiecare 9 minute. La fiecare mie de europeni, 11 mor prin suicid, cea mai mare rată înregistrându-se în rândul bărbaţilor tineri (15-24 de ani). Cu toate acestea, 15 dintre cele 27 state membre ale Uniunii Europene (Belgia, Cipru, Estonia, Grecia, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Romania, Slovacia, Slovenia şi Ungaria) nu au programe naţionale de prevenire a suicidului.

Pentru că trecem printr-o criză financiară, specialiştii au calculat şi costurile depresiei: 250 de euro pentru fiecare cetăţean european, dintre care 65-85% reprezintă pierderi de productivitate. Suma de mai sus este valabilă pentru anul 2004, dar Suedia a raportat date conform cărora costurile depresiei s-au dublat din 1997 până în 2005.

Concluzia participanţilor la conferinţă este că informaţiile referitoare la prevenirea depresiei şi a suicidului în statele membre UE sunt la un nivel nesatisfăcător. Chiar dacă există cifre legate de mortalitate, datele comparative referitoare la serviciile comunitare de sănătate mintală, la promovarea şi prevenirea sănătăţii mintale şi la cheltuielile cu serviciile de sănătate mintală sunt aproape inexistente. Cele legate strict de depresie lipsesc cu desăvârşire.

Depresia pe intelesul copiilor

Atunci cand un parinte este afectat de depresie, cel mai mult are de suferit copilul care incepe sa se simta fie vinovat, fie confuz.

Am gasit pe site-APA (Asociatia Psihologilor Americani) o carte in care sunt furnizate o serie de explicatii pe intelesul copiilor, acestea fiind insotite de ilustratii.

"Depresia este o problema legata de sentimente. Mama sau tata se pot simti rau atunci cand sunt deprimati tot asa cum tie iti este rau atunci cand ai racit si ai vrea sa stai in pat in loc sa te duci la scoala", se spune in volum. "Depresia nu este o boala infectioasa, ea nu se transmite de la o persoana la alta."

Ca orice alta boala, depresia se poate vindeca, iar pentru asta este bine sa consulti un specialist.

Depresia, o problemă de sănătate publică

Depresia este o problemă de sănătate publică serioasă din cauza ratei din ce în ce mai crescute a incidenţei. Din totalul afecţiunilor raportate în lume în anul 2002, 4,5% au fost depresii. Dacă nu este tratată adecvat, depresia poate deveni cronică, o persoană ajungând să înregistreze pe durata vieţii mai multe episoade depresive.

În raportul său intitulat World Health Statistics 2007, Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că depresiile sunt tot mai des asociate cu afecţiuni precum astmul, angina, artrita sau diabetul. Deşi „studiul nu demonstrează că oamenii devin mai depresivi atunci când suferă deja de o afecţiune cronică”, există o precizare: diagnosticarea la timp şi tratarea stărilor depresive sunt esenţiale, indiferent de starea de sănătate a unei persoane. „În multe dispensare, atunci când se prezintă la control pacienţi care suferă de mai multe afecţiuni, inclusiv depresie, aceasta din urmă rămâne adesea nediagnosticată, tratamentul prescris vizând de obicei bolile cronice.”

Cum se manifestă depresia? Mulţi pacienţi spun că au probleme cu somnul, au coşmaruri sau se trezesc dimineaţa fără chef. Pe de altă parte, sunt pacienţi care dorm neobişnuit de mult. Alte simptome sunt pierderea poftei de mâncare, slăbitul fără motiv, balonarea, lipsa apetitului sexual, dereglarea ciclului menstrual în cazul femeilor, lipsa spontaneităţii în gândire şi în mişcări, oboseală excesivă, evitarea comunicării cu cei din jur etc.

În funcţie de natura şi de severitatea simptomelor, episodul depresiv poate avea intensitate redusă, medie sau severă. Aproximativ 15% dintre stările depresive severe pot lua o formă psihotică, pacienţii fiind rupţi de realitate. Aceştia acuză halucinaţii, spun că aud voci care îi condamnă sau îi ameninţă, că se simt neimportanţi, că se simt pedepsiţi, că sunt bolnavi şi nu se vor mai face bine niciodată. Uneori, depresia poate fi mascată de consumul excesiv de alcool sau de substanţe halucinogene. Nu sunt puţini cei care îşi găsesc un refugiu în alcool, în tutun, în medicamente şi chiar în droguri, având falsa impresie că aşa vor ieşi din „pasa proastă”.

Stările depresive pot fi cauzate de anotimp, de naşterea unui copil (depresia postpartum) sau de o afecţiune deja existentă (cancer, boli cardiovasculare, durere cronică, diverse tumori, tulburări hormonale, diabet). Copiii şi persoanele în vârstă prezintă un risc, primii din cauza fobiilor sau a comportamentului deviant, iar ultimii din cauza sentimentului de inutilitate sau a procesului de îmbătrânire.

Mituri şi prejudecăţi

În publicaţia Conquering Depression (2001), Biroul regional pentru Asia de Sud-Est al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii prezintă o serie de mituri şi de prejudecăţi legate de depresie, dar mai ales de persoanele care trec prin stări depresive. Sunt persoane imprevizibile, vorbesc şi se poartă ciudat, e doar vina lor, n-or să-şi revină nici dacă urmează un tratament – iată câteva stereotipuri întâlnite frecvent, mai ales atunci când medicii de familie sau specialiştii din serviciile primare de asistenţă medicală nu au ei înşişi o înţelegere adecvată a modului de diagnosticare şi apoi a tratamentului ce trebuie prescris în astfel de situaţii.

Mitul 1. Depresia afectează mai ales persoanele din ţările industrializate, nu şi pe cei ce trăiesc în ţările în curs de dezvoltare. Greşit: depresia afectează persoane din toate mediile, din toate ţările. În unele state, este adevărat, aceasta este catalogată drept „melancolie” sau „tristeţe” mai ales atunci când afectează persoanele în vârstă, fiind considerată ceva „normal” şi tocmai de aceea... netratată.

Mitul 2. Depresia este o stare influenţată de vrăjitoare, de descântece, de magia neagră etc. Greşit: depresia este o afecţiune ca oricare alta. Apariţia ei este cauzată de factori ambientali sau biologici, simptomele fiind de ordin psihologic şi fizic. În cultura indiană, de exemplu, fizicul şi psihicul sunt strâns legate şi se influenţează reciproc.

Mitul 3. Depresia este o afecţiune, dar ea nu poate fi tratată. Greşit: depresia poate fi tratată atât prin psihoterapie, cât şi medicamentos şi sunt tot mai mulţi psihologi specializaţi în tratarea unor astfel de tulburări.

Mitul 4. Banii cheltuiţi pe tratarea depresiei nu sunt investiţi cu folos, multe alte boli, infecţioase sau cronice, necesitând sume importante de bani care nu sunt întotdeauna disponibile. Greşit: afecţiunile psihice au fost ignorate în trecut şi multe dintre ele continuă să fie tratate inadecvat. În prezent, cinci dintre primele zece afecţiuni raportate la nivel mondial sunt de ordin psihologic/psihiatric. Evident, depresia se numără printre acestea. Studiile arată că în 2020 depresia va deveni a doua afecţiune la nivel mondial, imediat după bolile cardiovasculare.

Mitul 5. Depresia este doar o scuză. Complet greşit: cei care suferă de stări depresive nu au nicio vină şi nu pot fi acuzaţi că au o astfel de afecţiune.

Mitul 6. Competiţia din ziua de astăzi şi ritmul de viaţă alert crează o predispoziţie la stări depresive. Adevărat: concurenţa sporită poate induce stări de anxietate. Pierderea locului de muncă poate fi cauza unei supărări majore. Totuşi, oamenii trebuie să găsească modalităţi de a face faţă stresului cotidian.

Mitul 7. Cauza depresiei unei persoane este un factor extern. Greşit: factorii externi nu sunt întotdeauna cei care provoacă stările depresive. Este recunoscut deja că reacţiile chimice de la nivelul creierului uman pot conduce la depresii chiar şi în lipsa influenţei factorilor externi.

Mitul 8. Odată diagnosticată cu depresie, o persoană va suferi de această afecţiune toată viaţa. Greşit: în marea majoritate a cazurilor, depresia durează o perioadă limitată de timp. După ce a urmat un plan psihoterapeutic şi/sau un tratament medicamentos adecvat, persoana în cauză nu va mai acuza simptomele, îşi va putea relua activitatea normală şi va reveni la starea de sănătate iniţială.

Mitul 9. Nu trebuie să apelăm la un specialist pentru o stare depresivă, un concediu scurt sau un pahar de alcool sunt suficiente pentru a ne ameliora suferinţa. Greşit: sunt mulţi cei care gândesc în acest mod, doar că cel sau cea care trece printr-o stare depresivă nu se va bucura deloc de vacanţă, iar alcoolul poate agrava depresia. Aceasta nu poate fi tratată decât prin psihoterapie şi/sau medicaţie, iar sprijinul familiei sau al anturajului sunt decisive.

Mitul 10. Dacă o persoană care trece printr-o stare depresivă spune că se sinucide, nu o să recurgă de fapt la un astfel de gest. Greşit: suicidul este un risc major în cazul depresiilor. O ameninţare ca aceasta trebuie luată în serios şi o discuţie cu un specialist plin de tact şi empatie, pe parcursul căreia persoana în cauză îşi poate exprima ideile şi sentimentele şi poate primi sfaturi adecvate, poate preveni suicidul.

Mitul 11. Cei ce au tot confortul material nu suferă de depresii. Greşit: un nivel socio-economic scăzut ar putea fi un factor determinant, dar starea depresivă afectează toate păturile sociale. Celebrităţi sau persoane extrem de bogate au trecut prin stări depresive sau pot suferi depresii. Vedeta americană de televiziune Roseanne, Eric Clapton, Jimmy Hendrix sau Marilyn Monroe sunt doar câteva exemple.

Accidentele de maşină şi efectele lor psihologice asupra copiilor

Peste 2000 de copii mor în lume, în fiecare zi, din cauze ce ar fi putut fi prevenite, este concluzia unui raport lansat cu puţin timp în urmă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi de UNICEF. Pe primele locuri se află accidentele de maşină, înecurile, arsurile, căzăturile şi intoxicaţiile/ otrăvirile.

Bine, bine, o să spuneţi, şi care este legătura cu psihologia?

Să luăm accidentele de maşină. Conform publicaţiei, copiii care supravieţuiesc unui astfel de accident pot suferi de stres post-traumatic, de anxietate şi pot dezvolta fobii, tulburări care se accentuează dacă unul dintre părinţi a fost rănit grav sau a decedat în accidentul respectiv. Copiii răniţi pot trece prin distres psihosocial şi se pot simţi izolaţi în suferinţa lor.

Câteva studii au relevat niveluri ridicate de distres al copiilor în timpul sau imediat după accidentul de maşină. Astfel, la cinci zile de la accident, 98% dintre copiii care au fost implicaţi sufereau de stres post-traumatic, de depresie sau de anxietate. La o lună de la producerea accidentului, 44% dintre copii încă retrăiau acele momente (flashback-uri), se temeau să nu mai fie răniţi, sufereau de tulburări de dispoziţie, nu puteau dormi şi visau că suferă schimbări corporale. Un alt studiu arată că un sfert dintre aceşti copii suferă de stres post-traumatic şi la trei luni de la accident.

Accidentele de maşină pot avea efecte profund psihologice asupra copiilor şi atunci când aceştia nu sunt direct implicaţi, dar când îşi pierd un părinte sau o rudă apropiată.

Raportul complet este disponibil aici.